Enter the Void

 

Dog is Schizo: The Becumming God

– Trickstian Shantih

“What do we know,” he had said, “of the world and the universe about us? Our means of receiving impressions are absurdly few, and our notions of surrounding objects infinitely narrow. We see things only as we are constructed to see them, and can gain no idea of their absolute nature. With five feeble senses we pretend to comprehend the boundlessly complex cosmos, yet other beings with a wider, stronger, or different range of senses might not only see very differently the things we see, but might see and study whole worlds of matter, energy, and life which lie close at hand yet can never be detected with the senses we have. I have always believed that such strange, inaccessible worlds exist at our very elbows, and now I believe I have found a way to break down the barriers.” ― H.P. Lovecraft

‘Dădea din mâini ca şi când ar fi vrut să-şi ia zborul’ , văzuse vânzătoarea, ne spuse Felicia în clasă, într-o zi de miercuri din anul 1995,  la ora de dirigenţie, atunci când Grigore Valentin, colegul nostru de clasă se aruncase în gol de la etajul al 9-lea, cu două zile înainte, într-o luni, zdrobindu-se de caldarăm într-o zi de şcoală, părăsind  definitiv şi pentru totdeauna apartamentul părinţilor săi vitregi din cartierul Militari. În urmă cu câteva luni, făcusem un contest de iliteratură cu tema de bătaie care era  Tatăl, Nostru, Ialdabaot, iar Vali mă snopise efectiv în bătaie pe mine Fiul, Adiaphorus, Abraxas, bătut în cuie, talentul lui genetic fiind natural şi maladiv, Ialdabaot, zeul antimateriei, în vreme ce al meu, necopt, mai tânăr, mai stângaci, abuzat de frustrare şi neputinţă, svastică indiană, THULE, mai cartieresc, lichefiat, asemănător bolilor proto-cronice specifice păturilor inferioare  ale clasei de paria saccer, gunoaielor albe, führerilor negri, abraxassexienilor, varietate arhagenetică venind din provenienţa mea exoteric-pământeană scăpată În Afară dintr-un amestec protocosmic de ovule precipitate şi indulgenţă tătaroproletară.

My Wagnerian Rabbit Hole: Amurgul Zeilor. Tatăl Nostru. Contest. Abraxas.

Ionuţ Băltăţeanu asculta Beck, Mădălina şi tricoul negru cu Sex Pistols, trandafiri albi, barza Ana Maria slabă şi lungană şi cu gheare reci, Ştefan Bogdan, apucat de jiu-jitsu şi intrat într-un  vortex de stupoare şi control autoimpus, se manifestă prin scrâşnirea tocită a dinţilor şi praf de oase, muţenie totală, imbecilule, te-a dat de gol zvâcnirea facială a nervilor ghilotinaţi la maxim, hai, gândeşte-te mai bine când mănânci unt de arahide Maxim, de fiecare dată Ruse te poreclise destul de idiotic ‘Afrodita’ şi Ovi într-unul din accesele hormonale şi ciclice de Mascul Alfa din cursul săptămânii negre când ţi-o aruncau direct şi verde în faţă la liturghie, plini de vitriol… Băltăţeanu, stană de piatră, alb ca brânza,  cu păr ruginos, post de conducere într-o bancă de credite, pâna la proba contrarie, intratul cu ciorap pe cap, pistol la tâmplă, creieri împrăştiaţi, clienţi zaharisiţi şi angajaţi uluiţi… POC! POC! BOOM! Mirosea de la o poştă, catran aşa cum se făcea rapid o poştă, hărmălaie, cu Mădălina, venea poliţia călare, GANG BANG, sânge şi trandafiri albi , mirosul de mosc, părul de portocaliu violent, scoate-ţi tricoul cu Sex Pistols, umple-i gura trandafirie cu spermă caldă, fluture cap de mort, alabastru în stare de descompunere.

Unde vă duceţi?

Mergem în parc. Pe iarbă.

Ana Maria, ‘Afrodita’, Ovi, Mădălina.

‘Afrodita’. A-FRO-DI-TA! HaHa! HaHa! Ovidiu, imbecilule. Imbecilule…

Privim  hazardul  şi tramvaiele cu gura căscată, toţi ca păpuşile de plastic căscându-ne cu gura în gol şi uitare.

Nu mai rezist. Trebuie să ies. Vântul bate cenuşiu şi călduţ ca sulful. Sunt cu Vali, Tatăl Nostru, Valentin, Ialdabaot, pe stradă, când 2 câini cenuşii se năpustesc în faţa noastră. Legea Naturii – spuse Vali, cu dinţi lovercraftieni, lătăreţi, grimasă cu subînţeles în materie.  Dog is schizo: The Becumming God, rostesc atunci de la imagine prin sunet în câmpul spectral din faţa noastră. Îmi tremură picioarele. Îmi ţiuie urechile. De-a lungul orbitei, sfredelitor, palpită cu intermitenţă, antrenând de la coadă spre înainte Trunchiul, aruncându-L În Afară! spre o nouă Ieşire … Abraxas!Abraxas! Mă prăbuşesc în mine… DA! DA! dada, Abraxas! Fata ţipă scurt iar Băiatul încearcă s-o ajute cumva. Vortex. Bulboană. Pe iarbă. Heroină. Formaldehidra. Din gâtlejul ei  subţire pornesc cu putere , ameninţând atmosfera sinistră, şuieratul primelor caverne, urletul de spaimă al mortalului, sloiul de gheaţă îngheaţă oasele de fată, paralizează muşchii, de-sufocă traheea, eliberează mişcarea elementelor… Băiatul a lovit cu piatra în cap. Puternic. Tare. Cu forţă. BANG! A lovit în stânga şi dreapta, în blănuri, în oase, în pliurile cărnurilor, al braţelor pârâite, a lovit cu dala de piatră ca un nebun ieşit din minţi, cubică, fata s-a prăbuşit într-o doară pe caldarâm într-o contorsiune inconştientă de  două braţe livide acum mai calde ca niciodată. Ajutor, strigă el sleit de putere. Ajutor! Ajutor… M-am uitat la el cu atenţie.  L-am recunoscut. La vena de la picior… L-am studiat bine…  Vali se apropie de el şi îi luă încet piatra din mână. Gata, s-a terminat acum, spuse el calm. Retrage-te! Ai ucis…Ai ucis…Ai ucis-o pe ‘Afrodita’… Ovidiu, imbecilule, Imbecilule…