Giganta

Când am pus piedică autobuzului la Piaţa Romană, toată lumea m-a considerat nebună. Am fost neinspirată în acea seară când spumegând de fum şi arzând ca o torţă vie autobuzul făcu o tumbă de foc în aer şi luă împreună cu el Arca cu animale de plastic.

Eram cu Goya în Marele Oraş iar bulevardele exterioare, noaptea, sunt pline de oameni. Acolo, Copiii sunt noii soldaţi;

Atacăm, cu râsete şi săbii, eliberăm toate lighioanele. Ragem. Jefuim. Scăpăm, pe interioare ca apoi să nimerim într-un cvartal lângă Grădina Icoanei. E în cartierul adulţilor lângă vechea casă înainte de  Marele Diluviu.

Ce multe săbii! Ce mulţi lăncieri! Cerul era roşiatic şi flancat de macarale când crescusem cu încă un cap, copil trist între jucăriile lui. Goya m-a luat atunci de mână.

Sunt înţepată cu o seringă; Sânge! desigur, o otravă ca să mă omoare.

Capul de totem al heroinilor mă muşcă de vena picioarelor! Formaldehidra!

Flashul discret al heroinei! Cerul e trandafiriu şi vechea mea casă dinainte de dinozauri…

Vagi şi violete reverbere proiectează pe caldarâm lumina morţii mele…

Advertisements

3 thoughts on “Giganta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s