De ce îl admir pe D.H. Lawrence (I)

Personal, D.H. Lawrence a spus etic şi artistic aproape totul. Unul dintre cei mai înzestraţi romancieri englezi, un artist metalurgist autentic şi un virtuoso dinam al fluidităţilor viului. Spontaneitatea şi maturitatea sa creativă m-au dus întotdeauna cu gândul la transformările metalului încins care pătrunde şi desăvârşeşte în cavitatea materială a deschizăturilor şi plinurilor corpurilor. Estetic, impecabil. Emoţional, la cel mai înalt nivel. Mai puţin  estet şi radiant însă ca E.M. Forster, mai puţin impresionist, dar totuşi spontan, organic şi uneori transgresiv. Un artist total alchimic. Fluid şi a(na)rhetipal. Mitic şi cosmic. Deschis să se disemineze în posibilitatea unei multiplicităţi pe picioare încarnată e(ste)tic şi existenţial şi desfăşurată într-o dinamică temporală precară existenţial ce elimină rând pe rând sublimul, umanul şi sacrul. Criticile marxiene sunt cu prisosinţă nejustificate. Avangardist şi transformativ în egală măsură. Puternic sexualizat, uman, intens şi violent în dorinţele cele mai profunde, fiul de miner D. H. Lawrence a pătruns cu tandreţe în deschizătura chorei asemenea unui veritabil scriitor-forgeron configurat în dorinţa de invazie masculină, de (re)cunoaştere a animei în propria dorinţă de animus. În camera Medusei, sub ameninţarea sufocării prin închidere, în locul negării subiectului, fierarul Lawrence a ştiut să asculte cu iscusinţă glasul ritmurilor vocale, al articulaţiilor provizorii al cineticelor primitive, păstrându-şi totodată entitatea monadică nealterată, sub avertizarea acefală a fuziunii şi destrămării sinelui. Mai degrabă, totuşi, apolinic decât dionisiac. Mai solar şi luminos decât tenebros şi întunecat. Mai aproape de Whitman decât de Nietzsche. Exuberanţă şi voioşie. Creator şi Plenar. Orgoliul falic – a scris undeva Simone de Beauvoir, surprinzător pentru un al doilea sex poziţionat în antiteză ce susţine la un nivel discursiv – cel puţin în concept – desfăşurările confruntaţionale ale gândirii dialectice. Mai aproape de adevăr, trupul feminin este o peşteră ce aşteaptă să fie penetrată iar configuraţia corpului masculin serveşte invaziei – Camille Paglia. Artizanul-fierar D.H. Lawrence a fost un un scriitor feminin şi masculin deopotrivă. Bipolar. Vitalist fără tenebre, primitiv ca un copil heraclitean. Şarpe şi îndrăgostit. Amant al doamnei Chatterley. Dans şi Deplinătate. Pasărea Phoenix şi setea ancestrală de rotund şi nemurire. O seducţie duală pentru lungul drum al zilei către noapte.  Curcubeul din sânge. A dori dorinţa celuilat.

Te iubesc spre a putea rămâne eu însumi.

Advertisements

3 thoughts on “De ce îl admir pe D.H. Lawrence (I)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s