A Woman a Man Walked By

PJ Harvey, A Woman a Man Walked By, Island, 2009

Styles: Alternative Singer/Songwriter, Alternative Pop/Rock

Născută în Anglia, în comitatul Somerset, Polly Jean Harvey şi-a petrecut copilăria într-o atmosferă pastorală înconjurată de oi şi multă verdeaţă. Crescută la o fermă din oraşul Yeovil de un tată cioplitor în piatră şi de o mamă artistă, Polly Jean Harvey începe de timpuriu să cânte la mai multe instrumente muzicale. Sub influenţa părinţilor săi ascultă blues, jazz, art-rock şi în special Jimi Hendrix şi Captain Beefheart. În adolescenţă descoperă stilul new-wave şi pe noii romantici: Duran Duran, Soft Cell şi Spandau Ballet. Tot acum devine fan Pixies, iar în octombrie 1991, la vârsta de 22 de ani, sub numele de PJ Harvey debutează cu primul single la un label independent. Primele materiale discografice ‘Dry’ (1992) şi ‘Rid of Me’ (1993) sunt salutate de critică ca dezvoltări unghiulare ale rock-ului alternativ contemporan şi fac din PJ Harvey în underground icon-ul numărul unu al punk-ului avangardist fin de siècle.  În anul 1992, Revista Rolling Stone o desemnează „Cea mai bună cantautoare” şi „Cea mai bună cântăreaţă debutantă” iar în 1995, odată cu lansarea albumului To Bring You My Love, PJ Harvey devine la 26 de ani „Artistul anului”. Trei ani mai târziu albumul ‘Is This Desire’ (1998) este conform unui interviu mai personal poate cel mai bun album pe care l-a realizat vreodată precum şi unul dintre favoritele sale. Printre colaborările din această perioadă se numără şi întâlnirea cu artişti de calibru precum Nick Cave, Tricky sau John Parish. După câteva nominalizări la premiile Brit şi Grammy începutul secolului XXI îi aduce, în 2001, premiul Mercury –  decernat pentru cel mai bun album al unui artist britanic şi irlandez. Recompensa îi este acordată pentru ‘Stories from the City, Stories from the Sea’ (2000) – album ce mai conţine şi piesa „This Mess We’re In” cântată alături de Thom Yorke. În anii 2000, PJ Harvey continuă să expandeze seria de metamorfoze artistice de la mijlocul anilor  ’90. În vreme ce ‘Uh Huh Her’ (2002) este un album ultraşic şi volatil, ‘White Chalk’ (2007) este altminteri un concept clasic, gotic şi victorian ce se îndepărtează de rock-ului alternativ al momentului. Tot acum apar şi noi surse de inspiraţie artistică: muzică folk rusească, Ennio Morricone, Arvo Pärt, Samuel Barber sau Henryk Górecki. Alături de demiurgia feminină simbolizată de Tori Amos, de romantismul decadent al unei Courtney Love sau de manierismul epic de tip Björk , Polly Jean Harvey oglindeşte în panteonul estetic al anilor ’90 una din figurile inovatoare ale curentului alternative feminist. Albumul din 2009 intitulat  ‘A Woman a Man Walked By’ este al doilea material discografic realizat în colaborare cu muzicianul şi producătorul englez John Parish pe un concept asemănător cu ‘Dance Hall at Louise Pont’ din 1996. Dacă vocea şi versurile îi aparţin lui PJ Harvey, John Parish compune muzica şi cântă la majoritatea instrumentelor. De altfel, John Parish participă şi în trecut pe câteva materiale discografice – în 1995 pe ‘To Bring You My Love ca producător şi instrumentist, în 1998 pe ‘Is This Desire?’ în calitate de performer, şi în 2007 pe ‘White Chalk’ în calitate de producător. Albumul debutează cu balada alternativă Black Hearted Love demnă de un lugubru ca Edgar Allan Poe. Oscilând între dorinţă neagră şi melancolie sumbră, vocea este tânguitoare şi e susţinută de un John Parish pe o structură circulară dominată de chitări grunge hipnotice: When you call out my name in rapture/ I volunteer my soul for murder […]In the rain, in the evening I will come again. Totul respiră a crimă în această poveste macabră în care erotismul sfârşeşte în moarte şi inima implacabil în crimă. Tot ce rămâne este peregrinarea dureroasă a strigoiului osândit la bântuire veşnică. Piesa se însoţeşte într-un concept asemănător cu macabrul de pe Murder Ballads al formaţiei Nick Cave and the Bad Seeds, apropiindu-se ca temă de piesa Henry Lee interpretată de PJ Harvey şi Nick Cave. Metamorfozele de personaj şi talentul dramatic de transpunere în mai multe roluri se numără printre trăsăturile distincte care fac din PJ Harvey un cameleon inspirat. Sixteen, Fifteen, Fourteen te duce cu gândul la o piesă pentru copii interpretată într-un registru macabru în care cei doi se joacă de-a v-aţi ascunselea într-un limb atemporal şi fără ieşire, în vreme ce suflul întretăiat al vocii lui PJ Harvey şi bătăile din palme degajă pe alocuri o tensiune neliniştitoare. I once knew a woman-man[…]He had chicken liver balls /He had chicken liver spleen /He had chicken liver heart/ Made of chicken liver parts[…]I want his fucking ass/I want your fucking ass – urlă din răsputeri cu voce aspră PJ Harvey pe A Woman a Man Walked By/The Crow Knows Where All the Little Children Go într-o piesă suprarealistă cu aranjament instrumental pseudo-anarhic care degajă o atmosferă apăsătoare şi coşmarescă. Când pasiunea dispare nimic nu mai are sens. În scurtă vreme rămân să-şi dispute întâietatea umilinţa şi eşecul. Din fericire, psihicul se dezintegrează şi totul se cufundă odihnitor în uitare. Aceasta pare să fie cheia-epilog a baladelor negre Passionless, Pointless şi The Chair din cele două imersiuni sonore coborâte în abisurile subconştientului. Pig Will Not s-ar fi putut numi foarte bine şi Apocalipsa după PJ Harvey. Vocea torturată este viscerală, iar refrenul este lătrat la propriu în cea mai agresivă şi violentă piesă de pe album. Este o piesă aproape delicios insuportabilă, în vreme ce o expunere îndelungată poate conduce la o tulburare considerabilă a funcţiilor psihice. “Aprilie este cea mai crudă dintre luni”, se confesa un T.S. Eliot, în poemul Ţara Pierdută, la scurtă vreme de la revenirea sa dintr-un azil de boli nervoase. Pentru PJ Harvey, April este una din schizoidele de pe album, căci scufundarea în agonie pare să nu fi fost niciodată mai lină. Bătaile ticăite se sting uşor pe ritmurile sincopate de tobă, iar timpul şi memoria se disipă lent pe acordurile demente de orgă funerară, într-o piesă ireală, clinică şi cathartică. Străbătută în falset, spectrala Leaving California este o piesă cinematică care te duce cu gândul la un Ennio Morricone instrumentat psihedelic şi disociat pe LSD. The Soldier este balada tulburătoare şi tristă cu resorturi psihanalitice în care vina şi remuşcarea se împletesc cu deznădejdea şi amărăciunea pentru a colapsa într-un final într-o cerere sfâşietoare de alinare: I imagine a dream /In which I’m a soldier/ And I’m walking /On the faces /Of dead women /And everyone I’ve/ Left behind me[…]Send me home restless/ Send me home damaged/ And wanting […] I want you to share/ Every pinprick of guilt /That I have felt.  Un pian monoton întretaie suflul unei armonice iar un semnal de  orgă mohorâtă creează o atmosferă înstrăinată şi pustie. Este o piesă grea şi apăsătoare cântată dureros de PJ Harvey şi susţinută printr-un contrapunct instrumental de un benign John Parish în acorduri cadenţate şi ploioase de ukulele. Cracks in the Canvas este piesa reflectivă ce închide albumul. Cântată sub formă de monolog interior şi desprinsă parcă dintr-o confesiune de jurnal intim vocea pendulează aproape agonic între resemnare şi speranţă: Animals and humans, row upon row /Walking toward something /Waiting for something/ I’m looking for an answer/ Me and a million others /Disbelievers/ Deserted lovers /Dear God /You better not let me down this time. Universul întreg pare să încremenească într-o clipită într-o aşteptare de orgă sedată şi sunet de ukulele. ‘A Woman a Man Walked By’ este un album întunecat şi hipnotic, o călătorie cinematică prin coridoarele labirintice ale psihicului uman. Mai puţin confesiv şi mai îndreptat spre performanţa dramatică, PJ Harvey şi John Parish au creat împreună un album dificil şi clinic, pe care l-au comprimat altminteri în zece piese adictive ce trebuie administrate cu grijă, în doze egale şi la intervale corecte. Dacă ar fi trăit azi, surorile Brontë ar fi fost cu siguranţă mândre de Polly Jean Harvey.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s