Retromodernismul indie, o alternativă pop câştigătoare

Betty and the Werewolves, Teatime Favourites, Damaged Goods, 2010

Styles: Indie Pop, Alternative Pop/Rock

Când vine vorba de o cultură post-literară, point-and-click şi instant download, trebuie să fim indulgenţi. În special cu mine. Unora nu le place să citească. Mie, însă, da. Ori eu nu ştiu alţii cum sunt dar când mă uit la personajele din ultimul videoclip al englezilor de la Betty and the Werewolves simt cum îmi tresaltă inima de bucurie: Virginia Woolf, Françoise Sagan, Muriel Spark, T. S. Eliot, Boris Vian, W.H. Auden. Cu alte cuvinte, salut îmbrăţişările dintre corpusul literaturii canonice engleze şi vioiciunea culturii populare britanice. Din nefericire, doar la ei. De la răutăcioşii încuiaţi soţi Leavis şi trecând prin pop-ul anilor ’60, la energiile duale între punk şi subcultură din anii ’70, la spiritul de colegiu ’80s şi alternative/indie-ul anilor ’90, cultura pop engleză se remarcă în genere prin dialogul între diverse protocoale cu influenţe şi condiţionări reciproce. Astfel încât, pe acest album indie pop cu unele influenţe punk, pe lângă personajele literare menţionate mai sus, vom mai distinge ca elemente constitutive, pe Amelia Fletcher, Talulah Gosh şi Heavenly, Rose Melberg, Softies şi Tiger Trap, din partea indie pop-ului nouăzecist, Petula Clark şi Twinkle, Stella şi France Gall sau vioiciunea  yé-yé  din pop-ul drăgăstos al anilor ’60. Dacă bucata Heatcliff îşi mai găseşte o uşoară rezonanţă cool-Brontëiană chiar şi după interpretarea lui Kate Bush, chiar nu ştiu ce relevanţă mai are pentru cineva din ziua de azi, fie el şi hipster englez, un icon pop ’70s superspălat ca David Cassidy, ce se bucură de o piesă de sine stătătoare, în condiţiile în care reciclarea culturală sub formă de entertainment ca ironie subtilă şi-a cam epuizat de ceva vreme potenţa, chiar şi după consumarea serialului That ‘7os Show, şi asta când în urmă cu vreo 15 ani, doamna Tori Amos îl tot menţiona şi ea cu reminiscenţă pe Jackie’s Strength. În fine. Ei ştiu mai bine. Cu toate astea, pe o piesă sardonică ca Paper Thin îşi face simţit apariţia chiar serialul falic fără fisură (Don) Miami Vice, menţionat şi el în treacăt ca o notă de subsol, ba chiar şi cocoşeii de hip-hop american cu numele Cypress Hill  (coborâţi şi ei în bernă cam de multişor) şi care se bucură altminteri de o nesperată menţionare într-un foarte scurt alexandrin. La mişto, şi nu prea. Tongue-in-cheek. Şi tot cam aşa o ţine mai întreg albumul Teatime Favourites al tinerilor debutanţi englezi şi englezoaice. Filtrat printr-o prismă şi sensibilitate post-ironică, chiar estetică aş putea spune, ţanţoşă şi îndrazneaţă, care aduce trecutului când o reverenţă ironică, când una bravată, ba uneori chiar una răutăcios drăgăstoasă. Contextual mi-ar plăcea altminteri să ascult şi în România o reformulare mişto şi indie/pop la madame Margareta Pâslaru. Pourquoi pas?

Yf you like Betty and the Werewolves, you might also like: Heavenly, Softies, Tiger Trap, Dolly Mixture, Twinkle, France Gall

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s