Strategiile uzului cultural. The New Wave Sincerity

The B-52’s, The B-52’s, Warner Bros., 1979

Style: New Wave, Post-Punk, Dance-Rock, College Rock

Fred Schneider – flamboaiant şi energic, cu mustăcioară Lee Hazlewood şi verbovocale Ian Curtis. Kate Pierson – nu mi-o pot imagina altfel decât ca pe soţia lui Fred Flinstone, roşcata doamnă Wilma (– Am I right Mr. Fred John Goodman?; – Shiny happy people, indeed, Mr. Stipe!). Iar Cindy Wilson se situează între Betty (Barney cea frumoasă), o soţioară mai tinerică şi subţire din anii suburbiei ’50, postmodern-gospodină, şi ceva mai expusă şic şi anarhic coafurilor stilizate ale anilor ’60. Piesa Dance This Mess Around este kitschy, încreţită, ţipătoare, coşmarizată cu orgă minimalistă şi un pedigree retro-regal Ed Wood Jr. şi ‘Tales from the Crypt’. Bucata Plainet Claire este transientă, post-punk, dance-rock, bizară, o scenografie B-movie cu peruci bufante şi umblătoare. În vreme ce Rock Lobster este o disco-nebunie suprarealistă în genul cadrilului parodic din romanul ‘Alice in Wonderland’, Lava, Hero Worship sau telesonata 6060-842  prin chitările alternative (avant la lettre) merg foarte bine amândouă cu The Breeders şi alte alternative din the 90’s. Proiecţia There’s a Moon in the Sky (Called the Moon) este narativ cinematecă şi m-a dus cu gândul direct la pulpurile SF/Bizarre/Horror din ciclul ‘Weird Tales’, la piesele americane de teatru radiofonic OTR şi la ameninţătorul flick ‘Mars Atacks’ regizat de Tim Burton. În final, Downtown preia ceva dintr-un documentar Cinéma vérité, iar trimiterea la 60’s şi preluarea din Petula Clark sunt mai mult decât evidente. Conştienţi de sine, (auto)ironici, entuziaşti, ţiuitori, exotici, celebratori, amuzanţi, şuierători, fantezişti, bizari, excentrici, The B-52’s au creat un album kinky, petrecăreţ, nocturn, enigmatic, ademenitor, punkish, bizar şi molipsitor. O întâlnire ceva mai aranjată cu mireasa mecanică şi Fritz Leiber. (Au furat mireasa – Alfred Jarry, Philip K. Dick, Marshal McLuhan şi Jean Baudrillard).

Dacă post-punk-ul s-a caracterizat în general prin dorinţa artistică de abstractizare specifică avangardei (extensia no wave-ului new-yorkez) şi s-a tradus adesea într-o poziţie subiectivă care a exprimat o relaţie de anxietate cu lumea înconjurătoare (ramura continentală şi englez/insulară), conceptul new-wave s-a constituit mai degrabă ca o alternativă de acomodare şi experimentală a matricei stilistice punk la o nouă turnură în desfăşurare istorică. Capturând energia şi dinamismul punk-ului  în linii de fugă (de)constructiv-experimentale şi totodată cu filmul, noile tehnologii şi forme de media axate pe reproducere (exemplul elocvent constituindu-l videoclipurile muzicale), curentul new-wave-ul a recurs adesea la parodie, pastişă, videoclipuri non-narative, multiplicitate stilistică, recuperări şi transformări avangardiste, sau juxtapuneri temporale definându-şi liniile directoare în context în funcţie de fluiditate şi recompunere artistică. Odată cu turnura postmodernă anunţată şi de Jean-François Lyotard în 1979, şi totodată cu ramificarea narativă şi estetică a punk-ului de la sfârşitul anilor ’70 în două curente de sine stătătoare new-wave (pop, (post)modern, pastel, experimental) şi post-punk (modern, avangardist, clarobscur, distopic) noutatea este inserată în fluxul continuu al canalului MTV care va promova ambele stiluri într-o rotaţie temporal istorică şi artistic temporal-ciclică. În vreme ce conceptul înaintat de jucăuşul Elvis Costello este unul quirky/popular, o formaţie precum Talking Heads susţine în linii mari o  poziţie de colegiu mai sofisticată şi ironică, constituindu-se ceva mai incisiv  în felul unui discurs critic îndreptat împotriva zeitgeistului temporal şi socio-cultural, în vreme ce proiectul The B52’s a fost mai curând unul recuperator marginal, celebrator-excentric, popular underground, (de)construind, mixând şi reconstruind  creaţia şi proiectul artistic prin avangardă şi experimental cu intermediul sugestiv al artefactelor populare inspirate din formele stilului space age/pop, prin prelu(cr)area textelor de ficţiune paraliterară şi al producţiilor marginale şi clasice, experimentale sau horror/sci-fi din anii ’30’40’50, sau prin reformularea mai adolescentină şi experimentală a ceea ce s-a reprezentat pe sine şicul elegant şi pop-stilizat specific culturii populare din anii ’60.

*un minidicţionar speculativ

post-punk = autist, existenţial, interior entropic, nihilist, estetic,  experimental, revoluţionar, modern, utopic, ventriloc, mai mult avangardă decât cultură populară, artistic, distopic

new-wave = deschis, experimental, deconstructivist, recuperator, transformativ, nomadic,  fluid, rizomatic, mai mult (post)modern decât post(modern), pop, democratic

If you like The B-52’s, you might also like: Camper Van Beethoven, Devo, Elvis Costello, Talking Heads

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s