The Second Coming

Condiţia postmodernă de la Sonic Youth la Nirvana este bântuită de ameninţarea dispariţiei sau colapsul sensului şi, de aceea, este caracterizată de evocarea constantă şi înspaimântată a transcendenţei. Refugiul în clinic şi decompensarea schizo-psihotică sunt etapele terminale din istoria punk-ului fin de siècle care se încheie odată cu dizolvarea tuturor formelor alternative la sfârşitul mileniului al doilea.


Expresiile superficiale care nu sar în ochi dintr-o epocă spun mai multe despre aceasta decât judecăţile pe care le emite ea despre sine însăşi. Sunete efemere şi imagini fugitive în care evenimentul istoric total poate fi descoperit într-o proto-istorie a originilor momentului istoric prezent.

Chiar şi în forma sa cea mai dificilă, dacă e să ne gândim la abstractizarea din artă, să zicem, suprematistă, opera de artă conştientă de sine are un conţinut de adevăr şi face aluzie la realitatea ascunsă a societăţii administrate. Acest spaţiu infinit este deschis tuturor ascultătorilor de sinopsie şi audiţie colorată.

Fiecare clipă a timpului este poarta strâmtă prin care poate intra Mesia. Prezentul este străpuns de zgomot de timp mesianic. A doua venire, anunţată de Yeats, nu a fost niciodată mai sonoră. Dumnezeu şerpuieşte prin cascade de zgomot alb. Dansatorul e aproape. Dansatorul e aici. Vibracobra.

Dave Heath, A Dialogue with Solitude, Lumiere Press, 2000.

Sonic Youth, Sister, DGC, 1987.

Nirvana, In Utero, DGC, 1993.

Polvo, Cor-Crane Secret, Merge, 1992.


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s