Moscarda

Oraşul e departe. Ajunge la mine, câteodată, în liniştea asfinţitului, sunetul clopotelor. Dar acum nu mai aud clopotele înăuntrul meu, ci în afară, bătând pentru ele, cum freamătă poate de bucurie în cavităţile lor sonore, într-un cer frumos şi albastru, plin de soare cald, printre chemările rândunelelor sau în vântul înnorat, grele şi atât de înalte în clopotniţele aeriene. Să te gândeşti la moarte, să te rogi. Mai sunt şi unii care simt nevoia aceasta, şi-i dau glas prin clopote. Eu nu mai simt o astfel de nevoie; fiindcă eu mor în orice clipă şi renasc nou şi fără amintiri: viu şi întreg, dar nu în mine, ci în orice lucru din afară.

Advertisements
Posted in Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s